Frumusete

Glasul lui de-ar fi vreodata sa-l mai aud in sufletul meu as revenii si din mormant sa-i mai zaresc inca o data chipul. Pentru ca vom ramane mereu prieteni in ciuda greutatilor si incercarilor pe care viata ni le rezerva,vesnic legati de iluzia presarata cu veselie si lacrimi,de atatea amintiri frumoase si clipe ramase in eternitate.

Doi calatori pe drumul viselor...

Lumina soarelui patrundea prin perdeaua norilor grei.Cerul parea ca se deschide inaintea pasilor Ei,razele soarelui se rasfrangeau in privirea Lui,era o zi perfecta de toamna , in doi.
Linistea parea ca invaluie totul , ii cuprindea in nemarginitele ei posibilitati.Intr-o padure,la margine de oras,pe o banca unde copacii parca isi deschideau crengiile aratandu-le drumul iar frunzele cazute creau un covor pentru a-i alina pe cei doi spre drumul viselor si a timpului ce le ramasese sa –l petreaca impreuna.
Locul parea invaluit de mister,totul parand mirific,un tablou fara asemanare ,o poarta spre Rai.O padure magica lasata pe Pamant pentru a-i ajuta pe cei doi sa paseasca in efemerul padurii.
Drumul era sumbru si trist.Copacii erau aplecati de vantul ce batea cu putere,frunzele se desprindeau de pe crengi si se alaturau covorului de frunze de pe strada,razele soarelui patrundeau cu greu prin coroanele copacilor iar frigul isi facea simtita prezenta,arucand in aer o racoare si un aer de solitudine.
Mergeau tinandu-se de mana.Priveau tabloul static ce se inalta in fata lor.Drumul era anevoios,intunericul incepand sa puna stapanire peste padure.Era ceva in aer ce te facea sa simti frigul mult mai aprig decat era,era un vant ce aducea amintiri cu el,era o voce ce se auzea in departare si ii chema spre ea,era frica ce ii stapanea acum pe cei doi..
Alunecau pe drumul intunecos spre poarta viselor si a cosmarurilor lor.Curand s-a intunecat de tot,cei doi ramanand dezorientati in bezna strazi .Padurea era sinistra si singuratica ,cei doi insa nu erau singuri,undeva in intuneric mai se afla cineva cu ei,cineva care avea grija de ei,voce ce o tot auzeau .
Vocea a inceput sa le spuna sa se indrepte spre o casa ce nu se afla mult prea departe de ei.Vazand ca cei doi nu se misca,roaga cerul sa ii ajute,sa le lumineze calea.O stea de pe cer parca si-a indreptat lumina spre ei,aratandu-le acum o carare in fata lor.
Paseau tematori ,inca se tineau de mana .Simteau ca daca si-ar da drumul ar pieri in padurea plina de obstacole,insa impreuna erau puternici,aveau cea mai mare putere si anume:dragostea lor.
Ecoul vocii inca se auzea,curand privirile lor intalnind casa spre care erau calauziti.Alungand orice teama au trecut pragul.Pe afara casa arata jalnic,iar vantul ce batea parea ca o va spulbera in orice clipa ,insa privita dinauntru era magnifica.Avea candele aprinse peste tot ,iar un miros de scortisoara ii invaluia,era mobilata in stil gotic avand diferite obiecte si tablouri ce reprezentau o vreme foarte indepartata ,era ca si cum pasisera in trecut.
Vocea iar se auzi indemnandu-i sa urce scarile in pod.Cei doi urcara si se uitara in jur:erau cateva cufere pline cu haine,jucarii pe jos era un covor rosu cu verde si in mijloc o oglinda.Cel mai ciudat insa era ca totul era fara pic de praf,ca si cum cineva inca locuia acolo ,insa adevarul era altul.
Se asezara pe covor in fata oglinzii si o privira.In loc sa vada reflexia lor ,imaginii incepura sa se deruleze in fata lor,5candele aflate in jurul lor in cerc se aprinsera atunci.Oglinda le dezvalui sensul vietii lor si motivul pentru care se intalnisera.Candva demult o fata statea trista in padure,privea copacii si blestema ziua in care se nascuse .Ura singuratatea si parintii ce o izolasera sa duca o asemenea viata in pustietate.Intr-o zi mergand prin padure vazu un baiat .Era frumos ca soarele si misterios ca luna,se indragosti de el din acea clipa.Astepta in fiecare zi in locul in care il vazuse insa acesta nu mai aparu.Au trecut anii de zile si ea inca statea si astepta si iata-l ca intr-o zi s-a intors.Speriata incepu sa planga ,suparata pe teama si indecizia ei de a vorbi cu el.Nu vroia sa-l lase sa plece ,il lasase odata insa acuma era iar aproape de ea si nu avea curajul sa ii marturiseasca dragostea ce o tinuse vie atatia ani.
Baiatul ii simti prezenta si ochii ca doua stele ce luminau printre copacii.Se apropie de ea si o lua in brate fara sa-I zica nici macar un cuvant.Lacrimile I se domolira si ii surase,iar el o saruta.Era o iubire sincera ce avea sa ii desparta pentru totdeauna.Tatal ei afland de baiat o inchise in casa si o lasa sa moara singura in padure ,mai bine o lasa sa moara decat sa fie cu diavolul zicea el.Fata suferise zile in sir,el incepuse sa se intrebe ce se intamplase cu ea ,nu ii statea in fire sa nu vina sa se intalneasca cu el.Pe ea nu o chinuia foamea sau faptul ca avea sa moara si faptul ca nu avea sa-I mai vada ochii ,ca el nu va stii niciodata ce s-a intamplat cu ea,atunci a inceput sa se roage ,si s-a rugat la vant si la ploaie si va padure sa o ajute,sa il ajute sa o gaseasca,.
Baiatul colinda padurea gasi casa.O vazu stand la geam singura si plangand.Cu indemanare reusi sa sparga iala si sa o scoata din casa.Era slabita ,dar pe chipul el schimonorit de durere un zamber aparu cand il zari.
O scoase din casa si o duse in padure intr-o casa parasita,unde ei deobicei isi pestreceau zilele.In cateva zile fata isi reveni .Tatal acesteia veni sa vada daca a murit ,insa gasi casa goala si un billet pe masa de la ea in care ii zicea”ai vrut sa mor singura ,ei bine singuratatea m-a parasit si fericirea am gasit,poti sa uiti de mine,padurea m-a ingropat pt totdeauna”.Aceste vorbe il enervara si mai tare si pleca in cautarea ei.Nu o gasi si asa au trecut 2 ani de zile el inca cautand-o in fiecare zi.
Intr-o zi mergand pe o carare zari un baietel ce se juca printre copacii cu o minge.Ramase mut in fata tabloului ce se derula in fata lui recunoscand baiatul ca fiindu-I nepot.Intra cu toporul in casa si se duse la ea.Ea statea linistita in fata lui”stiam ca o sa ma gasesti intr-o zi,de baiat insa sa nu te atingi,nu o sa poti sa il omori “atunki el ridica toporul si o omori.Se ascunse si il astepta si baiat si il omori.Baiatelul insa nu il mai gasi,fiind totusi multumit ca si-a indeplinit ce avea de facut.,murind la cateva zile dupa fiica lui ucis de un urs ce aparuse din senin.
Oglinda derula imaginile .Baiatul ramanand nesupravegheat fugise prin padure jucandu-se cu mingea.O doamne fara copii si foarte iubitoare,dar saraca il gasi si il lua cu ea.Cei doi ramasesera inmarmuriti privind oglinda.Baiatul crescuse si il arata acum la varsta de 18 ani,fata ramase tacuta,era chiar baiatul ce privea acum oglinda.Isi vazuse mama si tatal omorati de bunic si el crescut de o femeie se toata viata o crezuse mama lui.
O lacrima se prelinse pe obrazul lui.Nu intelegea de ce soarta ii adusese tocmai aici in casa suferintelor mamei lui ,in padurea care candva ea o blestemase,dar in care isi gasise iubirea si alinarea ,simtind o dragoste la fel de puternica pt fata de langa el ca si tatal lui pt mama sa.
S-a ridicat si a spart oglinda,nu vroia sa mai vada.Atunci parca vraja lua sfarsit ,candelele se stinsera,totul se invalui de praf,vantul incepu sa bata prin scandurile casei.Iesira afara si era lumina,soarele se afla pe cer si ii incalzea cu razele lui.
In acea zi el jura ca niciodata nimeni si nimic nu avea sa-l desparta pe el de fata Iubirea e puternica chiar si dupa moarte .Undeva in adancul sufletului lui stia ca vroia sa-si cunoasca parintii,iar padurea ia indeplinit dorinta.,insa nu stia ca oamenii pot fi atat de rai si sa distruga dragostea .

Intr-o padure un baiat si o fata inca se plimba tinandu-se de mana pasind pe drumul viselor.