O alta etapa :x

Administrarea afacerilor!!!

O noua sansa (capitolul 3)

Cand Anya a murit spiritul ei a plecat din corpul inert si s-a indreptat spre cer.Era atras de o lumina alba puternica ,o lumina ce o orbea si o chema neincetat.In curand vederea i se limpezii si vazu un culoar lung de un albastru pal in fata ei...Pasii ei erau nesiguri iar teama ce o stapanea lasa amprente adanci pe chipul ei trandafiriu.Se oprii pentru o clipa si se intoarse sa se uite in spate,sa mai vada o ultima data lumea ce o lasa in urma,dar nu putu distinge nimic,totul era invaluit de o ceata groasa iar lumea care odata era acolo disparuse.Intr-un final se vazu nevoita sa continue sa mearga pe acel culoar cu speranta de a gasi ceva mai bun cuibarita adanc in sufletul ei chinuit.
La un moment dat culoarul nu mai paru asa lung,in fata ii aparu o usa masiva de stejar iar langa usa un om pricajit si neingrijit cerea de pomana.Fata il privii cu mila,se cauta prin buzunare dupa ceva maruntis dar nu gasii nimic.Vazand ca nu ii poate oferii nimic isi dadu jos jacheta de pe ea si i-o intinse:"pentru mine este doar o haina,pentru tine poate fi un adapost"
Omul intinse mana si lua haina.Ii multumii si ii spuse sa bata la usa.Fata se intoarse spre usa si o privii indelung.Cand se intoarse sa ii spuna omului ca ar vrea sa mai astepte putin inainte sa bata la usa si sa vada daca ii raspunde cineva,omul pricajit si neingrijit disparuse.In locul lui statea acum unul dintre cei mai frumosi ingeri ai Raiului.Aura lui era orbitoare,aripile de un alb imaculat nemaivazut iar frumusetea nepamanteana si de neegalat.Anya il privii plina de admiratie si uimire.
"Esti un suflet ratacit si trist,plin de regrete si de suferinte acumulate de-a lungul anilor in care ai fost tinuta prizoniera de un om ce a uitase de Dumnezeu .Insa toate suferintele ce ti s-au imprimat adanc pe fata si pe suflet au lasat loc milei si generozitatii sa infloreasca , pentru ca mi-ai dovedit ce om poti fi te rog sa bati la usa"
Anya nu i se impotrivii si batu la usa ,insa nimeni nu-i raspunse.
"Ce se afla dincolo?De ce ma simt atrasa de portile acestea?"
"Dincolo este o noua viata.O lume plina de fericire si frumusete.Acolo nu exista nici rautate,nici minciuna ,nici tradare.In spatele usilor acestea grele de stejar dainuie viata vesnica si o noua sansa pentru tine..Haide Anya,arata-mi ca vrei sa te duci acolo"
De aceasta data fata batu cu o putere pe care nu stia ca o detine.Batu cu disperare,dar usa nu i se deschise nici de aceasta data.
"Am batut cat de tare am putut,imi doresc din toata inima sa ajung in acel loc magnific insa nu cred ca pot,cred ca pacatele de pe Pamant ma tin prizoniera aici.I-am facut rau tatalui meu,mi-am provocat moartea fara sa vreau,am mintit,am tipat,am fost plina de ura si ganduri negre.Nu merit sa ajung acolo,nu pot.Locul meu probabil este in alta parte,spune-mi te rog daca mai pot sa bat si la alte usi,spune-mi ca pana la urma cineva va deschide"
"Ai deschis deja usa de mult,dar te legi de lucruri banale ,de lucruri pamantesti.Usa asta este pentru tine,daca nu ar fi fost nu ai fi putut-o vedea..Ea exista pentru ca tu existi.Deschide-ti sufletul si uita viata pe care ai avut-o.O sa te mai intorci pe Pamant pentru inca o viata ,o sa-ti indeplinesti destinul de a fi scriitoare,o sa ai tot ce ti-ai dorit vreodata dar cu o conditie: trebuie sa alegi daca vrei sa-ti amintesti viata precedenta,insa trebuie sa adaug faptul ca daca alegi uitarea se pierde si destinul si visul tau de a devenii scriitoare"
"Am inteles.Aleg sa imi amintesc pentru a-mi implinii destinul.Aleg acest lucru cu riscul de a avea inima ocupata de lucruri urate insa cu speranta ca ele vor disparea dupa o viata frumoasa si plina de bucurii"
"Asa sa fie atunci"
In acea clipa ingerul disparu ,usile s-au deschis iar Anya vazu gradina Raiului in cele mai splendide culori..

18 Mai (capitolul 2)

La doi ani dupa tragedia familiei Crossroad un om deosebit de excentric a reconstituit casa exact dupa acelasi model pe care il vazuse in ziare si fotografii.O reconstruise pana la ultimul detaliu cu ajutorul arhitectului care proiectase casa de la bun inceput si inca avea planurile ei,dar barbatul tot amana momentul mutarii.Nu stia exact de ce a reinviat locul unei tragedii dar in sufletul sau stia ca asa trebuia sa se intample,ca cineva mai presus de el il ghideaza si ii arata lucrurile pe care nu trebuie sa le rateze pe acest Pamant.
In ziua cand a vazut casa pentru prima oara,sau mai bine zis ce mai ramasese din ea ,nici nu trebuia sa se afle in acel cartier.Dentistul sau isi mutase cabinetul iar o masea nu-i dadea deloc pace asa ca a fost nevoit sa se duca la noul cabinet al doctorului sau stomatolog ,cabinet ce se afla la doar cateva case distanta de casa Anyei.Mai tarziu cand a revenit pe acea strada a simtit ca ruina aceea trebuia sa fie a lui,asa ca a discutat cu toata lumea pana cand intr-un final a devenit proprietatea sa.
Nu gasea insa forta necesara sa se si mute,il teroriza gandul tragediei ce se petrecuse in acea casa.Avea cosmaruri noaptea din care se trezea ingrozit de frica si tipand intr-un mod aproape neomenesc.Pana la urma hotara ca nu se poate lasa ingenunchiat de frica si isi facu bagajele pentru a se muta in noua sa resedinta.
Casa era superba.Era alba cu obloane albastre inprejmuita cu un gard tot alb cu albastru si inconjurata pretutindeni de flori multicolore.Camerele fusesera aduse la stralucirea de altadata iar camera Anyei era la fel de frumoasa ca intodeauna.
Ca de fiecare data William,caci acesta era numele sau,se vazu nevoit sa isi asculte inca o data vocea din sufletul sau ce nu-i daduse pace de cand vazuse casa si sa iubeasca casa atat pentru partile ei bune cat si pentru cele rele.Cand William schimba ceva prin casa pentru a-i da un accent mai modern a doua zi gasea totul la fel ,nici macar o floare nu putea fi mutata de la locul ei.
Barbatul isi dadu seama ca aceasta casa are propria sa viata si decise s-o respecte si sa nu mai mute sau sa schimbe ceva.
Intr-una din zile pe cand statea in bucatarie si isi pregatea ceva de mancare observa uimit ca filele calendarului cazusera pe jos ca si cum ar fi fost rupte de cineva.Se duse sa le stranga de pe podea,convins ca este doar una din acele zile ciudate si dupa ce le stranse meticulos le arunca in cosul de gunoi .Singura fila care mai ramasese in calendar infatisa un peisaj primavaratic de o splendoare rara iar un marker albastru incercuise o singura data in asa fel incat celelalte sa para lipsite de importanta.
18 Mai,singura data incercuita din singura fila ramasa din tot calendarul reprezenta ziua de nastere a lui William.Casa stiuse de ziua lui iar el se simtii induiosat pana la lacrimi de acest eveniment.Era modul ei de a-i spune "La multi ani".
De ziua lui norii au parasit imparatia cerurilor si au lasat soarele sa se arate pe cer cu toata maiestria sa.
De ziua lui casa era inconjurata de un suav parfum dulce-acrisor.

Parcul (capitolul 1)

Vazuse de 1000 de ori ochii aceia albastri insa acum era o cu totul alta situatie.Simtise tensiunea de cand intrase in casa,dar incercase s-o ignore zicandu-si ca este ea mult prea paranoica.Cand a deschis usa camerei si l-a vazut stand in fotoliul sau maro din piele aproape ca i se facuse rau,stia ce o asteapta in urmatoarele ore.Aproape de fiecare data scenariul era acelasi:ea trebuia sa stea sa invete pentru liceu ,sa nu aiba prieteni,pretentii,dorinte,vise dar se saturase de aceste neajunsuri si astfel s-a nascut pasiunea ei pentru scrisul in parc.Pentru aceasta noua pasiune ea trebuia in fiecare zi sa fuga de acasa pe geamul sau de la etajul unu al casei gri cu negru in care locuia.In ultimele trei zile ,totusi, se confruntase cu o problema pe care n-o pusese la socoteala:tatal ei.O prisese de fiecare data cand fugise si tot de fiecare data ii tinuse o predica interminabila despre moralitate,respect etc,insa nu conta,nu era suparata pentru toate aceste lucruri.Ea era pur si simplu fericita ca poate sa faca ceva numai si numai pentru ea.
Pasiunea ei pentru parcuri era relativ noua,dar pe zi ce trecea se intensifica tot mai tare.Insa cea mai mare dorinta a ei ramanea visul de a devenii scriitoare.De fiecare data cand se aseza pe banca cea rosie din parcul plin cu trandafiri multicolori ea scria neincetat,cu o pasiune si o daruire de nedescris,plina de inspiratie si dornica sa imortalizeze fiecare moment.Scrisese pana in acel moment doua nuvele,cateva zeci de poezii,o duzina de povestiri scurte,dar nu era de ajuns,asa ca se apuca sa scrie un roman.Mai avea putin de scris la el,poate doar cateva zile de mers in parc dar tatal ei se arata de aceasta data neindurator.
Pentru prima data de cand fugea in parc se temea de tatal ei.Sederea lui pe acel fotoliu maro din piele nu putea insemna decat tragedie,lacrimi si suferinta.Fumul se ridica lenes din trabucul barbatului,statea nemiscat si o astepta sa se aseze pe canapea.Asteptase momentul acesta de zile intregi si acuma in sfarsit sosise.
-Lasa caietul pe masa si pleaca!
La aceste cuvinte fata inmarmuri.Nu credea si nici nu vroia sa creada ce aude.Nu putea lasa totul sa se duca pe apa sambetei intr-o singura clipa.Era prea mult!
-Nu!!!!
De data aceasta fu randul tatalui sa ramana pentru o clipa socat.Nu intelegea cand a devenit fiica sa perfecta o rebela.De cand murise mama ei si el trebuise sa aiba grija de ea facuse o obsesie pentru fata.Nu stia daca o iubeste sau o uraste ,dar un lucru era cert in mintea lui:nu avea de gand s-o lase sa mai scrie.
-Prima data ti-am spus-o frumos.A doua oara iti smulg caietul din maini si il ard in fata ta.
-N-ai decat sa incerci.
-Nu ma crezi in stare?
-Sigur ca te cred in stare,de fapt sunt sigura ca ti deja chibritul in mana.Eu atata iti spun..nu conteaza ce faci..eu nu renunt la scris.
-Mai vedem.S-ar putea sa-ti retragi afirmatia.
-Poate da.Poate nu!
Fantastic isi zise in gand barbatul.Copilul asta a luat-o razna.Trebuie sa-i dau o lectie altfel o sa zica ca e de capul ei si o sa faca numai ce vrea ea.Pot s-o domin psihic dar sunt prea enervat sa fac acest lucru.Ar trebui sa ma ridic de pe scaun si sa-i smulg nenorocitul ala de caiet din maini dar ar vedea restul foilor pe care le-am luat din camera ei.Totul o sa dispara iar ea nici macar nu banuieste.
-Facem cum vrei tu. se auzii vocea calma a tatalui.
-Ce vrei sa spui? suspiciunea ca tatal era nesincer i se cuibarise in suflet fetei.
-Te las sa scrii in continuare,dar trebuie sa ramai pentru totdeauna in aceasta casa.
Cu asta i-am dat sah mat se gandii barbatul felicitandu-se pentru inventivitatea sa.
-Ceeeee!?
-Accepti sau nu?
-In niciun caz!!!
-Atunci lasa caietul pe masa si iesi afara din camera.Dispari din ochii mei!
Aceste ultime cuvinte barbatul mai mult le tipa .Isi pierduse cu desavarsire calmul ce il stapanise pana atunci.
Zbuciumul fetei era extraordinar de intens si dureros.Nu stia ce sa faca.Se uitase in jurul sau de 100 de ori dar tot nu vedea vreo iesire din aceasta nefericita situatie,Ramanea desigur optiunea cu geamul dar chiar nu vroia sa se omoare si sa-i dea satisfactia de a castiga tatalui ei.
-Nu!
-Nu ma enerva!
-Nu mai fi irational tata.Am muncit mult pana am scris tot ce se afla in caietul acesta.
-Nu ma intereseaza!!!izbucni tatal
-Esti pedepsita din acest moment ...domnisoara scriitoare!?
-Ce poti sa-mi mai iei?Prieteni n-am.Radio n-am.Tv n-am.Mp3 n-am .Ceeeeeeeeeeeee sa mai iei?
Furia ce o acumulase barbatul era la un nivel extrem de periculos.Aproape ca ii iesisera ochii din orbite de nervi cand o auzi tipand la el asa ca in secunda urmatoare se napustii asupra ei.Fata tinea cu incapatanare de caiet,pur si simplu nu vroia sa ii dea drumul .Vazand acest lucru barbatui ii dadu foc caietului chiar in mainile ei.Apoi se aseza inapoi in fotoliu pentru a-i privii lacrimile ce aveau sa se rostogoleasca pe obrajii ei trandafirii.Dar ea nu plangea.
Ura ce o simtea fata era fara margini.Caietul ii ardea in maini iar ea nu-si putea lua ochii de la el.In secunda urmatoare un gand straniu i se intiparii in minte si in inima iar impulsul de a-l pune in practica era coplesitor.Arunca caietul in flacari in fotoliul tatalui si privii de parca se afla in transa cum totul incepe sa arda in jurul ei.La un moment dat fumul acoperii totul iar ea incerca s scape de acolo ,dar era prea tarziu fumul era prea dens iar ea nu putea vedea nimic.Incepu sa se inece iar pana la urma lesina.
Casa arse din temelii.Caietele ei facute scrum zburau prin camera impreuna cu alte obiecte ce urmau sa fie mistuite de focul devastator pana ce se vor transforma in cenusa.Cand pompierii au ajuns la casa era deja mult prea tarziu sa mai poata salva ceva,focul se raspandise cu rapiditate inghitind totul in calea lui.Inauntru nu parea sa fie numeni,deci nu existasera victime iar pompierii aproape ca rasuflau usurati..... cand descoperira doua cadavre atata de mutilate de foc incat nu puteau fi recunoscute.La un test cu ADN medicii legisti au stabilit ca era vorba despre Anya si John Crossroad,tata si fiica.
A doua zi tragedia ajunse pe prima pagina a fiecarui ziar din oras.Toata lumea vroia sa vada casa de parca ar fi fost vreo expozitie nu locul unei tragedii.

Iarna

Cand a plecat, cerul de un albastru pal a devenit un negru amenintator dezlantuind o furtuna fermecator de trista.Se spune ca toti oamenii au dreptul sa fie fericiti insa viata nu tine cont de acest detaliu.Cerul parca se sfaramase in mii si mii de cioburi iar durerea era sfasietoare.Nu a crezut nicio secunda ca lacrimile ce i se prelingeau fara oprire pe obraz vor aduce ploaia ,ca tunetele si fulgerele ce se auzeau rasarisera din al sau suflet zdrobit.

Toamna

In momentul cand l-a vazut pentru prima data si-a spus in gand"Zambetul lui ar putea tine loc soarelui,dar i se citeste pe chip tristetea ce-o poarta in suflet ".A vazut in ziua aceea primul nor ce plangea, un singur nor de un albastru extraordinar pe cerul senin iar el plangea pentru tristetea lui si n-am putut sa nu remarc ca era totusi o tristete frumoasa.Probabil isi aducea aminte ceva dureros de privea mereu in jos cand ii vorbeai,poate nici nu auzea vreun cuvant din tot ce se vorbea in jurul sau dar nu conta.Era pur si simplu frumos prin tristetea sa.Indiferent de amaraciunea cu care te privea vedeai in ochii lui Marea iar din cand in cand il puteai vedea zambind.
Peste ceva timp l-a zarit din nou.Misterul nu-l parasise iar zbuciumul sufletului era inca viu.Fata il urmarii cu privirea si nu putea sa nu se gandeasca ca baiatul acesta parea smuls dintr-un alt timp,ca pasii sufletului sau il indemnau sa se plimbe neincetat,neobosit.Se plimba agitat dintr-un loc in altul de parca si-ar scrie iar si iar amintirile pe foaia vietii..Totusi poarta cu el un caiet ce il tine strans la piept si cand intr-un final se aseaza pe banca rosie din parcul plin cu trandafiri il deschide si il citeste din scoarta in scoarta.Fata presupunea ca erau amintirile lui cele mai frumoase pe care le recitea cu atata nostalgie dar el de fapt citea gandurile Ei,fata pe care o iubise atat de mult si care acum nu mai era langa el,insa nu citea tot caietul asa cum fata presupusese ci doar inceputul ce ii suna a cantec "Un singur lucru exista in tristete:imposibilitatea de a fi superficial" si sfarsitul ce il intrista intotdeauna "Zambetul celui ce sufera este mai dureros decat zambetul celui ce plange".
Cand ploaia incepu sa cada fara oprire baiatul se ridica de pe banca iar fata a vrut sa plece de pe banca pe care la randul ei se asezase,in acelasi parc in care tainuia linistea si frumusetea trandafirilor multicolori.Totusi baiatul decise sa mai amane putin momentul plecarii,deschise caietul ce il indragea atat de tare si langa scrisul ei pe ultima pagina scrise "Cand iti faci griji pentru o persoana e limpede ca o iubesti."

Primavara

Soare.Este primavara .Peisajele ce revin la viata taie respiratia oricarui muritor iar ea a uitat sa mai respire in fata unui asemenea spectacol al naturii.Inmarmurita sta si admira parcul plin de flori galbene si rosii.Primavara aceasta are o magie aparte .Primavara aceasta florile au cel mai frumos parfum iar stelele sunt mai stralucitoare.Primavara aceasta sufletul ei nu mai este albastru iar lacrimile nu-i mai sunt amare,ochii lui nu mai sunt la fel de albastri iar iubirea s-a spart in mii si mii de cioburi ascutite.
Se aseza pe banca rosie din fata randurilor cu flori.Copii se jucau in nisip in spatele bancii iar putin mai incolo niste batranei jucau sah.Sentimentul de primavara ii disparuse iar iarna i se instalase iar in suflet.I se paru mai frig,banca mai urata ,pomii aplecati sub greutatea zapezii,copii nu se mai jucau iar in parc nu mai era nimeni in afara de ea.Nu,trebuia sa fie un vis! Nu se putea sa fie iarna!Si totusi era,cel putin in amintirile ei era.Printre milioanele de fulgi de zapada stia ca se afla si el,stia ca statea si o astepta,iar ea se simtea nerabdatoare sa-l revada.Incerca sa alerge spre el dar de fiecare data el se indeparta din ce in ce mai tare.Obosita se aseza pe iarba inghetata si acoperita cu un strat serios de zapada si incepu sa planga ,dar nici macar lacrimile ei nu-l adusera mai aproape.Inchise ochii si ii venii in minte zambetul lui iar cand ii deschise se afla inapoi pe banca rosie din parcul plin cu flori in acea primavara spelendida.Vocile copiilor rasunau iarasi ca un ecou in intreg parcul iar mamele lor strigau dupa ei sa nu mai alerge asa repede sau sa nu mai tipe asa tare(evident ei tipau si alergau in continuare).Micii poznasi i-au smuls un zambet iar toata tristetea de pe chipul ei se evaporase.
Ca un ultim omagiu adus acelei iubiri pe care a pretuit-o ani intregi scrise pe banca cu o agrafa "Avem chipul amintirilor noastre"