Toamna

In momentul cand l-a vazut pentru prima data si-a spus in gand"Zambetul lui ar putea tine loc soarelui,dar i se citeste pe chip tristetea ce-o poarta in suflet ".A vazut in ziua aceea primul nor ce plangea, un singur nor de un albastru extraordinar pe cerul senin iar el plangea pentru tristetea lui si n-am putut sa nu remarc ca era totusi o tristete frumoasa.Probabil isi aducea aminte ceva dureros de privea mereu in jos cand ii vorbeai,poate nici nu auzea vreun cuvant din tot ce se vorbea in jurul sau dar nu conta.Era pur si simplu frumos prin tristetea sa.Indiferent de amaraciunea cu care te privea vedeai in ochii lui Marea iar din cand in cand il puteai vedea zambind.
Peste ceva timp l-a zarit din nou.Misterul nu-l parasise iar zbuciumul sufletului era inca viu.Fata il urmarii cu privirea si nu putea sa nu se gandeasca ca baiatul acesta parea smuls dintr-un alt timp,ca pasii sufletului sau il indemnau sa se plimbe neincetat,neobosit.Se plimba agitat dintr-un loc in altul de parca si-ar scrie iar si iar amintirile pe foaia vietii..Totusi poarta cu el un caiet ce il tine strans la piept si cand intr-un final se aseaza pe banca rosie din parcul plin cu trandafiri il deschide si il citeste din scoarta in scoarta.Fata presupunea ca erau amintirile lui cele mai frumoase pe care le recitea cu atata nostalgie dar el de fapt citea gandurile Ei,fata pe care o iubise atat de mult si care acum nu mai era langa el,insa nu citea tot caietul asa cum fata presupusese ci doar inceputul ce ii suna a cantec "Un singur lucru exista in tristete:imposibilitatea de a fi superficial" si sfarsitul ce il intrista intotdeauna "Zambetul celui ce sufera este mai dureros decat zambetul celui ce plange".
Cand ploaia incepu sa cada fara oprire baiatul se ridica de pe banca iar fata a vrut sa plece de pe banca pe care la randul ei se asezase,in acelasi parc in care tainuia linistea si frumusetea trandafirilor multicolori.Totusi baiatul decise sa mai amane putin momentul plecarii,deschise caietul ce il indragea atat de tare si langa scrisul ei pe ultima pagina scrise "Cand iti faci griji pentru o persoana e limpede ca o iubesti."

Primavara

Soare.Este primavara .Peisajele ce revin la viata taie respiratia oricarui muritor iar ea a uitat sa mai respire in fata unui asemenea spectacol al naturii.Inmarmurita sta si admira parcul plin de flori galbene si rosii.Primavara aceasta are o magie aparte .Primavara aceasta florile au cel mai frumos parfum iar stelele sunt mai stralucitoare.Primavara aceasta sufletul ei nu mai este albastru iar lacrimile nu-i mai sunt amare,ochii lui nu mai sunt la fel de albastri iar iubirea s-a spart in mii si mii de cioburi ascutite.
Se aseza pe banca rosie din fata randurilor cu flori.Copii se jucau in nisip in spatele bancii iar putin mai incolo niste batranei jucau sah.Sentimentul de primavara ii disparuse iar iarna i se instalase iar in suflet.I se paru mai frig,banca mai urata ,pomii aplecati sub greutatea zapezii,copii nu se mai jucau iar in parc nu mai era nimeni in afara de ea.Nu,trebuia sa fie un vis! Nu se putea sa fie iarna!Si totusi era,cel putin in amintirile ei era.Printre milioanele de fulgi de zapada stia ca se afla si el,stia ca statea si o astepta,iar ea se simtea nerabdatoare sa-l revada.Incerca sa alerge spre el dar de fiecare data el se indeparta din ce in ce mai tare.Obosita se aseza pe iarba inghetata si acoperita cu un strat serios de zapada si incepu sa planga ,dar nici macar lacrimile ei nu-l adusera mai aproape.Inchise ochii si ii venii in minte zambetul lui iar cand ii deschise se afla inapoi pe banca rosie din parcul plin cu flori in acea primavara spelendida.Vocile copiilor rasunau iarasi ca un ecou in intreg parcul iar mamele lor strigau dupa ei sa nu mai alerge asa repede sau sa nu mai tipe asa tare(evident ei tipau si alergau in continuare).Micii poznasi i-au smuls un zambet iar toata tristetea de pe chipul ei se evaporase.
Ca un ultim omagiu adus acelei iubiri pe care a pretuit-o ani intregi scrise pe banca cu o agrafa "Avem chipul amintirilor noastre"