Vazuse de 1000 de ori ochii aceia albastri insa acum era o cu totul alta situatie.Simtise tensiunea de cand intrase in casa,dar incercase s-o ignore zicandu-si ca este ea mult prea paranoica.Cand a deschis usa camerei si l-a vazut stand in fotoliul sau maro din piele aproape ca i se facuse rau,stia ce o asteapta in urmatoarele ore.Aproape de fiecare data scenariul era acelasi:ea trebuia sa stea sa invete pentru liceu ,sa nu aiba prieteni,pretentii,dorinte,vise dar se saturase de aceste neajunsuri si astfel s-a nascut pasiunea ei pentru scrisul in parc.Pentru aceasta noua pasiune ea trebuia in fiecare zi sa fuga de acasa pe geamul sau de la etajul unu al casei gri cu negru in care locuia.In ultimele trei zile ,totusi, se confruntase cu o problema pe care n-o pusese la socoteala:tatal ei.O prisese de fiecare data cand fugise si tot de fiecare data ii tinuse o predica interminabila despre moralitate,respect etc,insa nu conta,nu era suparata pentru toate aceste lucruri.Ea era pur si simplu fericita ca poate sa faca ceva numai si numai pentru ea.
Pasiunea ei pentru parcuri era relativ noua,dar pe zi ce trecea se intensifica tot mai tare.Insa cea mai mare dorinta a ei ramanea visul de a devenii scriitoare.De fiecare data cand se aseza pe banca cea rosie din parcul plin cu trandafiri multicolori ea scria neincetat,cu o pasiune si o daruire de nedescris,plina de inspiratie si dornica sa imortalizeze fiecare moment.Scrisese pana in acel moment doua nuvele,cateva zeci de poezii,o duzina de povestiri scurte,dar nu era de ajuns,asa ca se apuca sa scrie un roman.Mai avea putin de scris la el,poate doar cateva zile de mers in parc dar tatal ei se arata de aceasta data neindurator.
Pentru prima data de cand fugea in parc se temea de tatal ei.Sederea lui pe acel fotoliu maro din piele nu putea insemna decat tragedie,lacrimi si suferinta.Fumul se ridica lenes din trabucul barbatului,statea nemiscat si o astepta sa se aseze pe canapea.Asteptase momentul acesta de zile intregi si acuma in sfarsit sosise.
-Lasa caietul pe masa si pleaca!
La aceste cuvinte fata inmarmuri.Nu credea si nici nu vroia sa creada ce aude.Nu putea lasa totul sa se duca pe apa sambetei intr-o singura clipa.Era prea mult!
-Nu!!!!
De data aceasta fu randul tatalui sa ramana pentru o clipa socat.Nu intelegea cand a devenit fiica sa perfecta o rebela.De cand murise mama ei si el trebuise sa aiba grija de ea facuse o obsesie pentru fata.Nu stia daca o iubeste sau o uraste ,dar un lucru era cert in mintea lui:nu avea de gand s-o lase sa mai scrie.
-Prima data ti-am spus-o frumos.A doua oara iti smulg caietul din maini si il ard in fata ta.
-N-ai decat sa incerci.
-Nu ma crezi in stare?
-Sigur ca te cred in stare,de fapt sunt sigura ca ti deja chibritul in mana.Eu atata iti spun..nu conteaza ce faci..eu nu renunt la scris.
-Mai vedem.S-ar putea sa-ti retragi afirmatia.
-Poate da.Poate nu!
Fantastic isi zise in gand barbatul.Copilul asta a luat-o razna.Trebuie sa-i dau o lectie altfel o sa zica ca e de capul ei si o sa faca numai ce vrea ea.Pot s-o domin psihic dar sunt prea enervat sa fac acest lucru.Ar trebui sa ma ridic de pe scaun si sa-i smulg nenorocitul ala de caiet din maini dar ar vedea restul foilor pe care le-am luat din camera ei.Totul o sa dispara iar ea nici macar nu banuieste.
-Facem cum vrei tu. se auzii vocea calma a tatalui.
-Ce vrei sa spui? suspiciunea ca tatal era nesincer i se cuibarise in suflet fetei.
-Te las sa scrii in continuare,dar trebuie sa ramai pentru totdeauna in aceasta casa.
Cu asta i-am dat sah mat se gandii barbatul felicitandu-se pentru inventivitatea sa.
-Ceeeee!?
-Accepti sau nu?
-In niciun caz!!!
-Atunci lasa caietul pe masa si iesi afara din camera.Dispari din ochii mei!
Aceste ultime cuvinte barbatul mai mult le tipa .Isi pierduse cu desavarsire calmul ce il stapanise pana atunci.
Zbuciumul fetei era extraordinar de intens si dureros.Nu stia ce sa faca.Se uitase in jurul sau de 100 de ori dar tot nu vedea vreo iesire din aceasta nefericita situatie,Ramanea desigur optiunea cu geamul dar chiar nu vroia sa se omoare si sa-i dea satisfactia de a castiga tatalui ei.
-Nu!
-Nu ma enerva!
-Nu mai fi irational tata.Am muncit mult pana am scris tot ce se afla in caietul acesta.
-Nu ma intereseaza!!!izbucni tatal
-Esti pedepsita din acest moment ...domnisoara scriitoare!?
-Ce poti sa-mi mai iei?Prieteni n-am.Radio n-am.Tv n-am.Mp3 n-am .Ceeeeeeeeeeeee sa mai iei?
Furia ce o acumulase barbatul era la un nivel extrem de periculos.Aproape ca ii iesisera ochii din orbite de nervi cand o auzi tipand la el asa ca in secunda urmatoare se napustii asupra ei.Fata tinea cu incapatanare de caiet,pur si simplu nu vroia sa ii dea drumul .Vazand acest lucru barbatui ii dadu foc caietului chiar in mainile ei.Apoi se aseza inapoi in fotoliu pentru a-i privii lacrimile ce aveau sa se rostogoleasca pe obrajii ei trandafirii.Dar ea nu plangea.
Ura ce o simtea fata era fara margini.Caietul ii ardea in maini iar ea nu-si putea lua ochii de la el.In secunda urmatoare un gand straniu i se intiparii in minte si in inima iar impulsul de a-l pune in practica era coplesitor.Arunca caietul in flacari in fotoliul tatalui si privii de parca se afla in transa cum totul incepe sa arda in jurul ei.La un moment dat fumul acoperii totul iar ea incerca s scape de acolo ,dar era prea tarziu fumul era prea dens iar ea nu putea vedea nimic.Incepu sa se inece iar pana la urma lesina.
Casa arse din temelii.Caietele ei facute scrum zburau prin camera impreuna cu alte obiecte ce urmau sa fie mistuite de focul devastator pana ce se vor transforma in cenusa.Cand pompierii au ajuns la casa era deja mult prea tarziu sa mai poata salva ceva,focul se raspandise cu rapiditate inghitind totul in calea lui.Inauntru nu parea sa fie numeni,deci nu existasera victime iar pompierii aproape ca rasuflau usurati..... cand descoperira doua cadavre atata de mutilate de foc incat nu puteau fi recunoscute.La un test cu ADN medicii legisti au stabilit ca era vorba despre Anya si John Crossroad,tata si fiica.
A doua zi tragedia ajunse pe prima pagina a fiecarui ziar din oras.Toata lumea vroia sa vada casa de parca ar fi fost vreo expozitie nu locul unei tragedii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu